Caci firea omului cum e ? Viteza incanta, te umple de energie, iti da senzatia de libertate, deci vrei s-o maresti. In continuu. Daca, Doamne fereste, esti oprit neplanificat din mers macar pe 2 minute (pana la calculator, retea slaba, alte interventii etc.) si esti nevoit sa faci popas in viata reala, acele 2 minute ti se par o vesnicie.

Evident ca multi o sa zica: ei ba nu ! Nu mai sunt intr-atat de dependent (a), pot sa ma controlez si bla bla bla. Nu zic ba, si eu pot. Trebuie sa mananc, sa fac baie, sa ma ocup de gospodarie si alte chestii mai placute sau nu, DAR ce simt eu intre timp sau alti colegi internetizati ca mine? Simt ca raman in urma de evenimente. De parca am lucra cu totii in agentii de stiri.

Daca mai tragi un pui de somn, ca ti-a prescris medicul sau pur si simplu ai cazut cu nasul in tastatura de oboseala, cand te trezesti, ai de “prelucrat” informatie pe vreo juma de ceas in care vei gasi precis niste mesaje in care te intreaba lumea daca nu ti s-a intamplat vreo nenorocire.

O zi de absenta pe net se transforma intr-o vietisoara castigata in viata reala. De la rasarit pana la apus. Si daca in prima si a doua zi te delectezi ca o motana ce a gasit formula fericirii in oala cu smantana: “Uite, mai femeie, cat e de frumoasa viata reala! Cu flori, cu miros, cu roua, cu gaze, randunele si cacatei de caine pe asfalt! Prost tre’ sa fii ca sa-ti arzi creierii si vederea pe net?” Apoi la a treia zi, simti cum a intrat corabia in port pe vreo juma de an. Nici o miscare, doar niste valurele. Din cand in cand. Dar viteza? Unde-i viteza? Pe valuri mari, in larg, la libertate, sub vant si ploi spre porturi noi?! Si atunci iti zici: mai rau decat sa-ti arzi creierii e sa-i pui la marinat. Nici tie nu-ti mai servesc, nici altora. Ia sa vedem ce a scris…

Si…

Mai departe stim… o cafea, twitter, blog, forum… o tigara…bla bla bla!