O aglomeratie de femei de aceeasi rudenie ma aduce direct la isterie, zau. Parca le vad si acum pe nana Valea si pe tanti Pasa, asezate vajnic la bucatarie la noi acasa si spunind cu glas de bors acru spre mama: “Tu, cumatra, ia sa iei seama de fata ta, ca ea iaca maiine-poimane a vre maritata, dar salat “Olivie” inca nu stie a face”.

Continuare pe blogul Soacrei Mici...

Imediat dupa prima neintelegere, femeile conchid cu usurinta ca barbatii nu stiu sa iubeasca si se cred unicele specialiste in ale romantismului si a iubirilor eterne. Barbatii sustin ca iubesc si ei, dar … intr-o maniera diferita. Iar din cauza ca femeile le impun “norme” si “modele” de iubiri confectionate prin romane, acestea sunt nevoiti sa-si amane propriile placeri si sentimente de frica sa nu deceptioneze partenera, ceea ce face ca intr-o zi iubirea “la comanda” sa scartaie din incheieturi si sa se prabuseasca.

Ca sa nu vada ruinele, multi barbatii prefera sa paraseasca cuibusorul de nebunii. Lasitate? Poate. Dar temelia e construita de degetele fine ale femeii.

Cum iubesc barbatii? Simplu. Prin forta si prin capacitatea lor de a fi clari, fara a pierde simtul realitatii. Se multumesc cu putinul, as spune. Sunt bucurosi daca au alaturi femeia draga si o butelie de vin.

Cum iubesc femeile? Cu o mie de intrebari. “Dar oare acesta e barbatul vietii mele? Da oare vinul e proaspat? Cum, e de bourgogne? Ah, ce pacat, caci eu prefer de bordeaux” etc.

Sursa: Blogul Soacrei Mici

Totul a pornit de la personajul povestirii care s-a pomenit cu diabet de la varsta de 10 ani. In viata mea am cunoscut doua persoane dependente de insulina. Ambele decedate. Tot ce mi-a ramas de la ei: gaurile in urechi pentru cercei si vorba sanatate sa fie, restul om fura.

Niciodata, regret, dar niciodata n-am stat sa ma intreb cum si de ce aceasta boala se abate nemilos peste unii dintre noi. Cred ca eram prea mica de minte atunci ca sa ma framante asa ganduri mature si persoanele in cauza, prea discrete in boala lor. Imi trezeau doar admiratie, nu si intrebari. Si iata ca ieri, mi-a fost data sa descopar ca una din cauze poate fi un soc nervos.

Situatia descrisa in povestire: mama si fiica plecau in vacanta cu trenul. Au ajuns la gara, s-au instalat in tren. Pana la plecare mai ramaneau vreo douazeci de minute. Mama a hotarat sa traga o fuga ca sa cumpere o revista si ceva acolo de drum. Fiica ramane singura in compartiment s-o astepte. Timpul trece. Mai raman doua minute pana la plecare. Fiica e ingrozita. Se uita peste geam, asteapta cu frica sa nu plece trenul fara maica-sa. Trenul se porneste. Fiica in panica isi pierde cunostinta. Se trezeste mai tarziu in bratele ma-sii.

De unde aparuse ma-sa in tren? Bleaga de ea, reusise sa intre, de fapt, dar in coridorul vagonului intalnise o cunostinta cu care a stat si a scarpinat limba zece minute. In timpul asta fiica-sa si-a pierdut cunostinta de frica. Dupa cateva luni medicul constata un inceput de diabet pe fond nervos.

Frica in copilarie are ochii mari de tot. Adultii uita sentimentul asta terifiant in care te simti victima perfecta.

Situatia cu frica in tren imi este cunoscuta pana la fiori. Mai ales in autocar, caci cu el plecam cu mama in vacanta la bunica. Faceam patru ore de drum, iar cand ajungeam la Orhei sa facem popas, n-o lasam pe mama sa-si dezmorteasca picioarele. Nu vroiam nici placinte, nici cucosei dulci pe bat de lemn. Nimic. Am lasat-o doar o data, ca sa se duca la WC. Cinci minute de groaza ca mama n-o sa reuseacsa sa vina pana la plecarea autocarului nu le uit nici pana acum. Si ma intreb de mii de ori de unde vine frica copiilor la o anumita varsta, gandurile terifiante ca toata lumea e impotriva lor? Siguri pe ei ca nimeni nu poate sa-i ajute, sa le ofere securitate sau comfort psihologic. Uneori nici chiar mama.

Imi aduc aminte de o situatie confuza chiar si pentru un copil ce eram. Acum la mintea de adult ma ingrozeste. Tot plecam cu autocarul la bunica. Eu in cei sase ani ai mei si in rochita de batist alb imprimata cu maci de sange eram asezata langa un domn, nu, un bleg, de fapt, de vreo 60 de ani puturosi. Mama avea loc din urma asezata langa sora-mea. La vreo 30 minute de calatorie, nenea pantecos, incepu sa gafaie straniu. Mi-am dezlipit ochii fericiti de pe fereastra, fiind cu gandul in vacanta deja, sa vad ce se intampla? Avea ochii inchisi si rasufla adanc. Mi-am zis ca-i este rau. Peste cateva clipe isi intinse laba peste un colt de fusta si incepu sa mi-o mototoleasca cu degetele, iar apoi sa-mi atinga soldul. Evident ca nu a avansat, caci remarcase ca maica-mea era in spate, eu insa am stat imobilizata tot drumul cu o frica stranie (nu stiam de fap de ce-mi e frica) si rusine (tot nu stiam de ce?). Victima perfecta.

Stiu precis, descoperit anterior prin discutii, ca multe semene de-a mele, au avut de indurat situatii mai rusinoase decit ale mele. In care nu stiau ce sa spuna, ce sa faca, cum sa reactioneze si culmea ! se credeau vinovate. Parintii nu mai aflau niciodata de situatiile acestea. Pentru ca in (s)ex-URSS sex nu era. Cine sa-si mai inchipuie asa ceva? In schimb, erau tot felul de perversi care profitand de statutul lor de adult (aproape de zeu cu putere de pedeapsa, va aduceti aminte de unii profesori?) si semanau frica in copii. Si nu ma refer doar la fete.

Si ca sa revin la gandul meu de la inceput, se pare ca frica genereza mai multe boli decat orice laborator ticsit cu virusi mortali. Am impresia uneori ca generatia mea a crescut intr-unul din aceste laboratoare.

Sursa: Jurnalul Soacrei Mici

Barbatilor le plac femeile tacute, dar numai nu in timpul sexului. Sonorizarea in momentele de intimitate extrema e foarte importanta pentru multi din ei, chiar daca se spune ca iubesc cu… privirea.

Multe femei profita de slabiciunea lor astfel incat imitarea orgasmului ca in filme, ocupa un loc important in arsenalul lor de seducere. Cand o femeie se gandeste prea mult cum sa se comporte in pat cu “prada sa”, ajunge sa uite de ce a ajuns in pat? Pacat. Pentru ca atunci sexul se transforma intr-un show pornografic.

Continuare pe blogul Soacrei Mici....

Deci, atentie, nu de ochii mei (ah, stravezii ca chihlimbarul autentic de Kaliningrad), nu de parul meu (matasos si parfumat ca viorelele proaspete), nu de nasul meu …of, haideti sa nu-l mai pomenim si pe asta acum, ci de…maieul meu alb cu Mickey Mouse pe tite (cate o ureche neagra pe fiecare), de ciubotele mele in piele neagra cu tartamuri ca la tigani calarind cai salbatici, de mantoul meu verde cu guler pufos.

Dupa constatari de genul acesta am ajuns intr-un moment in care trebuia sa ma fi inecat cu vreo coaja de mar, nu? Nu. Pentru ca in week-end am invatat ceva util in vestiarul de la SPA, de la o madama in sutien ciresiu citind o prelegere expres la vreo trei soacre ce-si potriveau pantalonii.

“Fetelor, nu uitati de regula celor trei P: Pensez “Positif” en Permanence!” Am ramas atat de fascinata de claritatea ideii, ca ma mir cum de nu mi-a cazut stergarul de pe sale in momentul cela de profund adevar psihologic.

Continuare pe blogul Soacrei Mici...

Multor fete le este frică de mamele prietenelor lor, iar atunci cînd decid să se căsătorească nu au emoţii pentru viitorul lor ca soţie, ci pentru cel în calitate de noră.

„Am fost plăcut surprinsă de relaţia cu soacra mea” – spunea Maria şi ea nu este singura norocoasă. Multe din prietenele mele reuşesc să se înţeleagă foarte bine cu noile lor mame. Cum? Este interesant faptul că toate aceste fete le-au dat soacrelor sale aceleaşi denominative. Ele se cer a fi transformate într-un şir de reguli.

• Regula nr. 1

Soacra ideală nu intervine, dacă nu este rugată s-o facă. Ea consideră că fiul ei şi soţia lui sunt destul de maturi pentru ca să-şi rezolve, singurei, toate problemele familiale. „Nu te plânge” – strigă soacra Mariei, parcă în glumă, parcă în serios, la soţul ei. „Nu am de gând să mă cert cu ...”. Însă, sunt şi situaţii în care ajutorul ei este, pur şi simplu, indispensabil. Dacă în certurile de familie ea îţi va lua apărarea, să ştii că un aliat mai bun nici nu ar putea exista. Gândeşte-te singură, ea are mai multă experienţă, îl cunoaşte, cu siguranţă, mai bine decât tine, astfel te va putea sfătui şi îţi va da nişte tips-uri de comportament ajustat la persoana lui. Totuşi, cel mai important este să nu încalci limitele, de altfel, ca şi în cea de-a doua regulă.

• Regula nr. 2

• Regula nr. 3

• Regula nr. 5

• Şi în sfârşit, regula nr. 6

O noră ideală are şi o soacră ideală. „Veronica, – o întreb eu pe prietena mea, – tu în ce relaţii eşti cu soacra ta?” „Minunate!” – îmi răspundea ea fără a se gândi prea mult. „Şi de ce este ea atât de superbă?” – insist eu. „Pentru că eu sînt... superbă – spune Veronica foarte calm, – dar singura ei calitate, este că îşi iubeşte fiul”.

Desigur, relaţia „noră – soacră” este un drum cu sensuri opuse. Deci, încearcă să-ţi împarţi trăirile cu mama-soacră, să-i ceri sfatul, să-i tolerezi neajunsurile caracterului, să-i zâmbeşti mai des şi să-i spui că ea este cea mai blândă, cea mai bună şi cea mai înţelegătoare soacră din lume.

Şi foarte curând vei descoperi că acest fapt e adevărat.

1. Mosule, dragule, iti aduci aminte de ultima secventa din filmul-poveste “Trei alune pentru Cenusareasa”, cand printul in colanti albi mulati (ce picioare drepte mai avea!) o invartea in brate pe Cenusareasa, iar mai tirziu aceasta necheza de fericire…calare pe cal…alaturi de el. Din toata povestea ceea, doar ninsoare cu soare si cer senin sa-mi aduci. Printul, calul si rochia de mireasa trimite-le pe alta adresa.

2. Ada-mi-o in gospodarie pe soacra, pe aripele vintului sau avionului (numai sa nu inghete in zbor). Sa stea macar vreo trei zile inainte si dupa Craciun, la bucatarie, sa-mi gateasca bunataturi pe care numai ea stie sa le confectioneze dar eu in timpul acesta sa stau cracita in pat, la caldut, citind romane politiste.

3. Fa cumva ca socrul mic sa stie din senin a face masaj profesionist la spate ca m-am saturat sa platesc baieti tineri cu maini viguroase pentru treaba asta.

Continuare pe blogul Soacrei Mici...